VIDEO >> „CA UN CÂINE” Mihai Zmărăndescu a câștigat aseară primul său titlu din carieră

Zmărăndescu Junior a devenit campion WCMMA la categoria 77 Kg, după ce l-a învins pe britanicul Alfie Hawes.

Meciul s-a disputat pe durata a trei reprize, iar românul, în varstă de 18 ani și 6 luni, a câștigat prin split decision. Asta înseamnă că doi dintre arbitri l-au văzut pe el învingător, în timp ce al treilea i-a acordat victoria adversarului.

A fost cel de-al nouălea meci disputat în UK și al patrulea pe reguli de MMA, toate câștigate. Dar a fost și cel mai greu de până acum.

Într-o sală arhiplină, cu o puternică galerie de români în spate, meciul dintre Mihai Zmărăndescu și Alfie Hawes a fost cel mai electrizant al galei.

THRILLER ÎN 3 ACTE

Mihai a intrat în cușcă la fel de încrezător ca întotdeauna, dar un pic mai încordat decât de obicei. Înainte ca arbitrul să-i invite să ocupe centrul ringului, Juniorul s-a dus la adversar, pe care l-a provocat la luptă ușor nesportiv. Totul făcea parte din regia pe care o abordează înaintea fiecărui meci, acesta fiind modul său de a pune presiune suplimentară pe oponent și de a oferi spectacol celor prezenți. I-a reușit, între britanicii din sală și susținătorii români a început un duel verbal care a aruncat în aer începutul luptei.

Ambii sportivi au intrat în confruntare precaut, britanicul fiind cel care a lovit mai mult. Zmărăndescu răspunea însă de fiecare dată, foarte puternic, pe contră. Prima repriză i-a aparținut lui Alfie.

În cea de-a doua, Juniorul a revenit. Sfătuit în colț de tatăl său, Mihai a început să lovească mai mult și mai clar, reușind să-și ducă adversarul la podea, de unde l-a lăsat să se ridice însă, spre exasperarea susținătorilor săi. Repriza câștigată, oricum.

La fel s-a întâmplat și cu cea de-a treia, încheiată cu britanicul la podea sub o ploaie de pumni a românului. Probabil că urma un KO, dar timpul l-a salvat pe adversar.

Victoria i-a revenit lui Zmărăndescu la decizie, așadar, în ochii arbitrilor cântărind foarte mult cele două momente în care oponentul său a fost jos.

NUMAI TATĂ SĂ NU FII

O victorie muncită a lui Mihai, care la final le-a mulțumit fanilor prezenți la gală și în special tatălui său, retras din activitate în primavară. Acesta din urmă a avut mari emoții, mult mai mari decât de obicei, lucru resimțit și de Junior, căruia i-a transmis din tensiune. Dar asta nu poate fi decât un plus, pentru că a învățat astfel să gestioneze și partea emoțională.

„Așa este, nu am avut trăiri de o asemenea intensitate niciodată. Am încercat să ascund emoțiile și cred că am reușit, în cea mai mare parte, cel puțin. Mă bucur însă că Mihai a reușit să treacă peste toate și să câștige lupta în maniera în care a făcut-o. Le-a demonstrat tuturor de ce e capabil, pe puterile lui, nu doar pentru că e fiul lui Zmărăndescu. Bravo lui, sunt mandru de ce a realizat fiul meu, la nici 19 ani”, a mărturisit Seniorul, care a dezvăluit și care consideră a fi fost secretul victoriei. „Ultimul lucru pe care i l-am spus înainte să înceapă lupta a fost: <<nu uita că ești român>>. Îl cunosc, asta l-a ambiționat la maximum, mai ales că în gala precedentă, unul dintre partenerii lui de antrenament, elev și el al Acandemiei Zmărăndescu, a fost învins, iar promotorul a spus Great Britain – România 1-0. Asta i-a rămas lui în minte și a vrut să răstoarne situația.”

CU CE COSTURI

La câteva minute dupa încheierea meciului, Mihai a venit în sală printre susținători, cu care a stat de vorbă și a făcut fotografii. L-am întrebat într-o pauză cum se simte.

„Sunt bucuros pentru ce am reușit, dar mă doar toate în mine”, a răspuns.

De la tatăl său am vrut să știu cum explică ascensiunea. Încă vizibil emoționat, Zmărăndescu Senior a explicat: „Muncește mult. Muncește și ascultă, ca un câine. Trage la antrenamente până vomită, apoi o ia de la capăt.”

MESAJ PENTRU TATA ȘI FANI

„Meciul a fost super greu, nu mă așteptam. Alfie a evoulat foarte mult de la ultimele lui meciuri și s-a văzut că s-a pregătit foarte bine. Ne-am bătut trei reprize într-una, dar am dovedit ce înseamnă să fii român, cum și fanii mei au dovedit ce înseamnă să îți susții favoritul. Le mulțumesc din suflet, nu aveam cum să nu câștig la ce atmosferă au creat pentru mine. Și, ca întotdeauna, nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul tatălui meu, care o să fie în colțul meu, ca main coach, până la capăt.”

CE URMEAZĂ?

O altă gală, tot în UK, probabil, un alt meci, apoi încă unul, până când își va realiza visul, acela de a accede în UFC.

Începând de vineri, 8 decembrie, Mihai este reprezentat de Elite MMA Agency, una dintre cele mai cunoscute agenții de impresariat din sporturile de contact din Marea Britanie.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.