Cătălin Zmărăndescu se întoarce definitiv în România! Unde va locui și ce planuri are

Cu Cătălin m-am întâlnit în Londra, sâmbăta trecută, la o cafenea micuță din zona Wood Green, pe Langham Road. Ajunsese înaintea mea, mâncase un sandwich și avea pe masă o sticlă de Coca Cola. „Dar să nu mă spui Luizei, că n-am voie!”, mi-a zis.

– Nu-i zic, stai liniștit 🙂

Cătălin a avut niște probleme cu rinichii, s-a tratat și acum e OK, dar trebuie să țină regim. „Fără sare, băuturi garbogazoase și alte nenorociri, dar mai poftesc din când în când, ce să fac!?”

Nu ne mai văzusem de vreo 5 ani, de la ultimul interviu pe care îl făcusem pentru Gazetă, dacă nu mă înșel. Îmi aduc aminte că materialul a prins chiar prima pagină, grație declarațiilor tari, Zmărăndescu fiind atunci recent stabilit la Londra, unde deși luptase pe Wembley și câștigase deja primul său titlu mondial, la IBF, era un om încă neîmpăcat cu trecutul. Era chiar supărat pe România, de care nici nu mai voia să audă, îmi amintesc, iar ca să vă faceți o idee și mai clară despre ce vorbesc, redau un pasaj de atunci.

„Ştii, viaţa asta e haioasă … Nu credeam vreodată că o să ajung s-o iau iar de la capăt, să mă bat din nou de foame. La 23 de ani o făceam inclusiv pe străzi, în lupte organizate pe bani, ca să scap de sărăcie, acum mă bat pentru copiii mei şi pentru fani!” – Gazeta Sporturilor, 2012.

Am redat pasajul nu doar pentru voi, ci și pentru el.

În fața mea se află acum un alt om. Cătălin Zmărăndescu e foarte relaxat, jovial și calm. Un om echilibrat și parcă mai înțelept. „M-am schimbat mult, să știi, probabil că e și efectul anilor petrecuți aici în Londra, departe de casă. Nu numai vârsta”, adaugă zâmbind.

Retras din activitate anul acesta, la 44 de ani, fostul sportiv nu mai are nimic de demonstrat nimănui. În cei 9 ani petrecuți în Regat, Zmărăndescu a câștigat mai multe titluri în cușca MMA și la box, în versiunile IFC și IBF. „Las ceva în urmă și aici, cred”

Are dreptate, la toate galele în care a luptat în UK a fost cap de afiș și încă deține recordul pentru cel mai rapid KO în BAMMA, 16 secunde, obținut în fața a zeci de mii de oameni, în 2012, pe Wembley. „N-o să uit momentul ăla niciodată, a fost ceva incredibil”, îmi zice muntele de om din fața mea, cu un ușor regret în glas.

De ce vorbește însă despre „lăsat în urmă”?

Pentru că Zmărăndescu se întoarce definitiv în România, unde pentru noi cei din disapora înseamnă mereu „acasă”.

– Când se va întâmpla asta?

„Sper că sărbătorile de iarnă să ne prindă acolo. Aproape am terminat casa, mai e încă de lucru, dar tragem tare! Pot însă să spun că suntem pe ultima sută de metri cu ea”

– Unde se află?
– La 5 minute de Târgoviște, orașul soției mele.
– Și cum e?
– Micuță, într-o zonă liniștită, cu foarte mult aer. Adică, exact ce avem noi nevoie.

Chiar micuță nu e, cum zice, pentru că e făcută pe două niveluri și are împrejur 1500 de metri pătrați. „Ne-au ajutat mult părinții Luizei, socrii mei, care au o situație bună și care țin foarte mult la familie, la copii”, mărturisește Cătălin.

Dar ce s-a întâmplat cu declarațiile gen: „România m-a dezamăgit, nici nu mai vreau să știu de ea?”, l-am întrebat abrupt.

– Știi ce s-a întâmplat? Vorbim despre o perioadă tulbure din viața mea, în care oamenii în care credeam mă părăsiserau și în care eram supărat nu numai pe mine, dar și pe toți, și toate. Părea că România uitase să se comporte cu sportivii și în general cu oamenii care reușiserău cumva să răzbată. Au trecut toate, am iertat, dar nu voi uita! Pentru că doar așa nu repeți greșeli pe care le-ai făcut în viață, iar eu am făcut destule. Asta s-a întâmplat! Acum sunt alt om, dar unul pentru care România a rămas tot timpul acasă.

Nici nu avea cum să fie altfel, atât timp cât acolo sunt copiii din prima căsătorie și părinții.

– Dar de ce acum, totuși?

– Motivele sunt mai multe. În primul rând, toate rudele noastre de aici s-au întors, cumnați și așa mai departe, chiar și prieteni. Iar pentru noi asta contează, familia e foarte importantă. Apoi, cheltuielile. Chiar vorbeam cu Luiza (soția lui) într-un timp și am ajuns la concluzia că luăm banii dintr-un buzunar și îi băgăm în altul. Chiria la casă s-a mărit mult, la fel și cea pentru sala. Asigurarile, totul e mai scump acum aici. Peste toate astea, în România și numele pe care îl am contează mai mult.

N-am putut să-l contrazic. Aici, dacă se duce în Birmingham, spre exemplu, nu cred că-l recunoaște cineva, dar în Fierbinți sigur există măcar un puști care să-i ceară un selfie pe stradă.

– Și ce vei face acolo?
– Ce știu eu mai bine și ce îmi place să fac. Voi deschide o Academie, care e aproape gata, avem spațiul, stiu și numele. Nu mai trebuie de pus la punct decât niște detalii, am transferat de aici aparate, echipament, tot ce trebuie. Două, trei chestii mai am de trimis și gata, suntem pe ultima sută de metri și cu sala.
– Asta unde e?
– În Târgoviște, chiar în centru.
– Și te vei ocupa singur de ea?
– Nu, eu mă voi ocupa doar de partea sportivă, pe aia știu să o fac, managerul Academiei va fi Luiza.
Păi, se pricepe?
– La astea? Nici n-ai idee! Ea s-a ocupat de negocieri, de contracte, de tot. Are un talent înnăscut, seamănă cu mama ei. Mie mi-e și rușine când sunt cu ea, negociază la sânge și obține într-un mare fel tot ce vrea.
– Dă-mi un exemplu!
– Păi, uite, mi-am făcut ochelari de curând, că am nevoie de funduri de sifoane. Nu m-ai văzut niciodată purtându-i, nu? E, am fost cu ea, și ce crezi? A reușit să obțină consultația gratis, apoi a scăzut și din prețul lor. Eu la un moment dat am ieșit afară, că mi s-a făcut rușine, ți-am zis, te face varză la negocieri, obține întotdeauna ce vrea. Ea cumpără mereu la prețul ei, aproape, nu la cel care e afișat, dacă înțelegi ce vreau să zic.

Am înțeles. Am înțeles că e norocos să o aibă. Cătălin Zmărăndescu nu doar că s-a împăcat cu trecutul, dar pare că și-a găsit și echilibrul pe care îl căuta în urmă cu 4-5 ani. Acum am în față un om liniștit.

– Și cu Academia de aici ce se va întâmpla?
– Academia rămâne deschisă, o să stau între ele, mă descurc, nu îi las pe băieți! Mulțumirea mea e că am reușit să ajut mulți români și străini aici. Cine a vrut să devină luptător, l-am format și l-am băgat în ring sau în cușcă. Cine a vrut să slăbească, a slăbit. Cine a vrut să învețe să se apare, a învățat, acum se simte mai în siguranță pe stradă. Și tot așa! Mi-am făcut meseria de antrenor cu plăcere și, cel mai important, cu rezultate, sper ca elevii mei să recunoască asta. Și cred că recunosc, de aceea nici nu las pe nimeni în urmă.

– Dar chiar, că n-am avut ocazia să te întreb, cum e ca antrenor?
– Infintit mai greu! Ca sportiv, intram în ring și aia era, mă băteam. Ca antrenor e diferit, ai o responsabilitate mult mai mare. Mai ales că eu nu formez doar luptători, ci cariere. De bătut se bat mulți, dar câți reușesc să-și creeze un nume, câți sunt băgați în competiții? Sunt câțiva băieți care atât timp cât au fost cu mine, au avut toate astea, dar când s-au dus în altă parte, s-au pierdut. Asta e, ce poți să faci!?

– Deci, te intorci definitiv acasă, vei avea o sală și o Academie ale tale. Altceva?

Altceva nu îmi mai doresc nimic. Și fiindcă tot m-ai întrebat mai devreme despre declarațiile de acum câțiva ani, ar fi fost și culmea să nu fac ce simt, ce vrem și eu, și soția mea, doar pentru că la un momet dat am zis ce am zis, nu? Așa gândeam atunci, un om singur, printre străini, dar situația acum e alta. Adică asta despre care tocmai am vorbit. Mă întorc acasă!

– Despre Mihai ce poți să-mi zici?

Ochii i se luminează brusc când vine vorba despre fiul lui.

– Despre Mihai ce să-ți zic. M-ai întrebat odată ce mi-aș dori să facă în viață, avea 13 ani, nu mai mult! Acum are 18 și face exact ce îți ziceam că nu-mi doream atunci, se bate. Știi vorba aia cu așchia care nu sare departe de trunchi? A mea n-a sărit deloc. Are vreo 7 sau 8 victorii, toate în Londra, pe ambele stiluri, MMA și box. E foarte ambițios, când am început antrenamentele cu el mai și muncea câte o jumătate de zi, pentru că își dorește să fie responsabil. E pe un drum bun, sunt mulțumit!

Puștiul are un nou meci în Londra pe 7 octombrie, o să merg și o să vă povestesc mai multe despre el atunci. A trecut prin niște transformări spectaculoase în mai puțin de un an, e foarte interesantă și povestea lui.

Cu tatăl său am mai povestit una, alta, am terminat de băut ce comandasem și am ieșit. „Îți iei și mașina cu tine?”. Un BMW negru, gen SUV.

– Da, normal, nu vreau s-o vând!
– Păi și ce faci, îi schimbi volanul?
– Nu, de ce, nu mă deranjează, am mai fost cu mașini cu volanul pe dreapta în țară. Iau puțin din Anglia cu mine, ce să zic!?

Am zâmbit amândoi, ne-am strâns mâinile și ne-am despărțit. N-a plouat deloc în ziua aia în Londra, iar lui Cătălin Zmărăndescu, fie vorba între noi, cred că n-o să-i lipsească prea mult nici Wood Green 😉

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.