Ei sunt fotbaliștii care au ales alte sporturi după ce s-au retras din iarbă

Retragerea din fotbal poate fi foarte dificilă pentru sportivii de performanță

Momentul în care un fotbalist își pune ghetele în cui poate fi unul foarte dificil. Ani de zile aceștia se trezesc la o anumită oră, sunt obișnuiți să facă antrenamente zilnic, iar în weekend să apară în fața a zeci de mii de suporteri pentru ca pe finalul sezonului să lupte pentru trofee importante. Nume uriașe ale fotbalului mondial au demonstrat că dacă nu ar fi reușit în fotbal ar fi putut avea parte de cariere foarte reușite și în alte sporturi.

Fabien Barthez

După o carieră spectaculoasă în poarta naționalei Franței sau a celor de la Manchester United, Barthez a devenit șofer de curse în premiile GT, câștigând campionatul Franței și participând și la celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans.

Paolo Maldini

Fundașul de legendă al celor de la AC Milan a ales o carieră în tenis după ce s-a retras, reușind chiar o calificare spectaculoasă la un turneu ATP Challenger.

Bixente Lizarazu

Unul dintre cei mai buni fundași stânga din istorie a ales o carieră în lumea artelor marțiale. Lizarazu a devenit expert în jiu-jitsu și a devenit campion european la categoria ușoară, deținând centura albastră.

Jerzy Dudek

Portarul polonez care a rămas în istorie pentru câștigarea Ligii Campionilor cu Liverpool a ales o carieră tot în lumea automobilismului. El a participat în Wolkswagen Castrol Cup, dar și în cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Henrik Larsson

Unul dintre coșmarurile Naționalei de la campionatul din 1994, Henrik Larsson s-a reprofilat după o carieră în care a câștigat aproape toate trofeele importante și s-a apucat de floorball, care practic este hochei în sală.

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Adrian Bucur

Absolvent de Jurnalism și Drept, mi-am petrecut tinerețea în redacția Gazetei Sporturilor din Timișoara, după ce primii pași în presă i-am făcut la Ziua și TVR. După o pauză de câțiva ani, am ajuns la concluzia că prima dragoste nu se poate uita și am decis să revin pe baricade.