Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD. Viorica Dăncilă va ocupa funcția de premier

Klaus Iohannis putea fi suspendat din funcție dacă refuza propunerea PSD 

Viorica Dăncilă este noul prim-ministru al țării și a fost desemnată să formeze Guvernul României.

Klaus Iohannis a afirmat că mai oferă încă o șansă PSD-ului și acceptă propunerea făcută de social-democrați. Președintele țării a mai declarat că a citit foarte multe opinii și argumente, le-a cântărit, dar că PSD-ul are majoritate în Parlament.

De asemenea, Iohannis a transmis că PSD-ul a promis „salarii, pensii, școli, manuale, spitale, infrastructură”, iar acum a venit timp ca Partidul Social Democrat să îndeplinească aceste promisiuni.

Viorica Dăncilă este prima femeie ce va ocupa funcția de prim-ministru în România. Ea a început cariera politică în cadrul PSD Teleorman și a fost de-a lungul timpului atât consilier local, cât și consilier județean. În 2009, ea a fost aleasă europarlamentar, iar din 2015 deține funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate.

Comentarii

DISTRIBUIȚI