L-a desfigurat cu acid pe amantul său și le-a spus tuturor că este soțul ei, pe care îl omorâse

Una dintre cele mai nebune povești de dragoste s-a petrecut zilele trecute în India

Dragostea te poate duce la gesturi nebănuite, dar un cuplu din India a reușit să ducă inimaginabilul la noi cote. Povestea lui Swathi, o femeie de 27 de ani și a lui Rajesh, amantul acesteia, ar putea fi oricând un film de Hollywood. Cei doi l-au omorât pe soțul femeii și i-au ascuns cadavrul într-o pădure.

Pentru a fi împreună și pentru a păstra averea victimei cei doi au făcut un pas drastic și de necrezut pentru mulți. Femeia și-a desfigurat amantul cu acid sulfuric, iar cei doi au încercat apoi să se comporte absolut normal, spunând tuturor că amantul ar fi de fapt soțul femeii care suferise un accident oribil, după ce fusese atacat în casă de niște hoți care i-au turnat benzină pe față și i-au dat foc.

“Swathi, care era asistentă, a început să meargă la fizioterapie după ce a născut de două ori. Acolo s-a îndrăgostit de un bărbat pe nume Rajesh și au început o relație extraconjugală. Cei doi au pus la cale un plan diabolic după ce l-au omorât pe soțul femeii și credeau că vor scăpa fără nicio problemă”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției din orașul celor doi.

Planul celor doi s-a prăbușit din cauza unei…supe! Bărbatul a fost internat de mai multe ori pentru a i se trata rănile de pe față, iar la una dintre vizitele familiei i-a șocat pe toți când asistența i-a oferit supă de oaie refuzând-o și spunând nonșalant că este vegetarian. Acesta a fost ultimul indiciu de care apropiații aveau nevoie, ei bănuind după câteva zile că acesta nu era de fapt soțul femeii.

Cei doi au fost arestați și vor fi judecați la începutul anului viitor.

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Adrian Bucur

Absolvent de Jurnalism și Drept, mi-am petrecut tinerețea în redacția Gazetei Sporturilor din Timișoara, după ce primii pași în presă i-am făcut la Ziua și TVR. După o pauză de câțiva ani, am ajuns la concluzia că prima dragoste nu se poate uita și am decis să revin pe baricade.