La dispariția unui coleg. „De vorbă cu Moartea”

Te-ai obișnuit, probabil, ca oamenii să te deteste și să-ți arunce cuvinte grele. Să te privească încruntat, să îți pună la nesfârșit întrebarea „de ce?” și să te trateze cu ură. Cu Frăți n-a fost așa, este!? El te-a întâmpinat cu un zâmbet, ca pe o doamnă. Te-a salutat respectuos, după care ți-a ținut ușa, lăsându-te să intri prima. Așa a fost mereu cu femeile domnul ăsta al nostru, le-a tratat cu sensibilitate și eleganță pe toate!

Dar vezi că o să-ți atașeze un apelativ și ție, probabil, e modul în care el se apropia de oameni. În schimb, o să-ți zică oricum, dar în nici un caz „Mamă”, așa cum i se adresa, spre exemplu, Marianei. Îi zicea că îmbătrânește ca vinul și că ar fi fost chiar mai mișto dacă n-ar ține cu Steaua, auzi! 🙂 Frăți te tachina cu o căldură aparte, care nu îți permitea să te superi, dimpotrivă, le luai pe toate în plin, cu seninătate și zâmbet!

Lui Florin îi zicea „Gongilă”, lui Costin „Pișiciosule”, lui Carmen îi zicea „Carmencita”, mie Șendrinho, mai un „Gogule”, mai un „Cocoșel”, în toate felurile ne zicea, iar noi îl apelam pe el „Frăți”. Pentru că ne era tuturor ca un frate, da!

Știu că fuma mult, deci ți-a cerut, probabil, o țigară, sper că ai avut la tine Kent, Doamnă, dar nu oricare, ci din ăla lung, de care îi plăcea lui. A tras probabil cu nesaț, pentru că adora sa o faca, știu sigur, după care a început să-ți vorbească despre „Maimuțele” lui. Două cățelușe, de 10 și 7 ani, pe care le iubea la fel de mult ca pe oameni. „Mă crezi că mă doare inima de dor dacă nu le văd o zi?”, l-a întrebat, într-o seară, pe Adi, un alt prieten de-ai noștri. „Te cred, Vali, te cred”, i-a răspuns. Și nici n-ar fi avut cum altfel, pentru că ele erau viața lui, toți știam asta. În noaptea de Revelion era necăjit pentru că „fetele” se agitau de la petarde, îți dai tu seama ce om era ăsta!?

Vlad zice că marți, pe la prânz, a fost la el în birou, unde au povestit una, alta și și-au făcut planuri. Pe unele urmau să le aplice „începând chiar de a doua zi, doar că Dumnezeu a decis altfel”. Eu cred că, de fapt, cea care a decis ai fost tu! Dumnezeu ar fi știut că Frăți nu era pregătit, că își dorea să fi apucat măcar să-și ia la revedere de la familie, de la prieteni și de la cățelușele sale, că voia să mai facă măcar doua-trei ture cu mașinile atât de dragi lui. Și câte și mai câte nu și-ar mai fi dorit Frăți să facă, la numai 47 de ani! Sigur să mai fi prins și un Derby, cu „caporalii”, cum îi alinta el.

N-a fost pregătit, ți-am zis, dar te-a acceptat cu decență, exact așa cum își ducea framantarile, supărările și grijile prin viață – demn, resemnat și tăcut.

Ai luat mulți oameni frumoși, curajoși, de onoare, oameni sensibili și blânzi, ai luat mulți oameni buni, Doamnă, dar nu știu dacă ai luat până acum 3-4 ca el! Avea o sensibilitate și o noblețe sufletească atât de rare pentru lumea în care traim, încât erai așa, nu știu cum să zic, liniștit în preajma lui! Unul din multele daruri cu care îl înzestrase „Tătuțu”.

Aș putea să îți vorbesc până mâine despre el, dar simt că deja le știi pe toate, inclusiv cât de haios devine atunci când se bosumflă nițel. Nu te rog nici să ni-l aduci înapoi, pentru că știu că nu se mai poate, nici să-l dai în grijă cuiva, pentru că știu că acolo îl așteaptă tatăl lui. O să te rog, în schimb, să-i transmiți ceva din partea mea, eu aici, departe, fiind.

Roagă-l să mă ierte și zi-i, stimată Doamnă, că atunci când voi veni și eu, o să am la mine magnetul ala cu Millwall, pe care mi l-a cerut acum ceva timp. Pentru că așa era Frăți al nostru, Doamnă, avea un suflet mare și blând, de copil!

Drum lin, Valentin Damian! Nu te vom uita niciodată!

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.