„NEBUNUL din cușcă” >> Cât de mult seamănă Zmărăndescu JR cu tatăl său. Portret de luptător.

Fără părintele său în colț, Mihai Zmărăndescu a câștigat aseară, la Londra, cea de-a 8-a luptă din carieră și a treia pe reguli de MMA

N-a durat mai mult de 40 de secunde, timp în care n-a încasat nici măcar o lovitură. Și-a pus adversarul la pământ încă de la primul contact, unde a reușit să-i aplice o ghilotină. Practic, i-a luat mai mult să ajungă în cușcă decât a stat în ea.

Secretul? Tainele luptei la sol însușite de la tatăl său și transformările spectaculoase prin care a trecut în mai puțin de un an.

Când s-a apucat de sporturile de contact, Mihai avea 97 de Kg, la 1.85 m înălțime. Cântarul efectuat înaintea luptei de aseară s-a oprit la 77, deci a slăbit 20 de Kg în aproximativ 6 luni. Atât de mult își dorește puștiul ăsta să devină mai bun!

Dacă la primul meci aducea mai mult cu Francois Botha, acum se apropie un pic de Bonjasky. E foarte agil, se mișcă în ring cu lejeritate și lovește cu o viteză infinit mai mare decât lovea. Plastic vorbind, a trecut de la marșarier direct într-a cincea, cam așa am putea rezuma transformarea!

Mihai a prins tainele luptelor de contact de la Senior, în Londra, el fiind cel care l-a inițiat, apoi le-a aprofundat, iar în România, unde trăiește și se pregătește acum, le-a perfecționat.

Dar ce asemănări există între el și tatăl său?

Absolut nici una, începând de la stil și terminând cu modul în care abordează și trăiește lupta.

Ne-am dat întâlnire ieri, la ora 5:30 PM, în față la Troxy, locația de pe Commercial Road unde se desfășura gala. Mihai era tot numai un zâmbet. „Gata!? Cum ești, totul în regulă?”, l-am întrebat.

„Da, da! Sunt super pregătit, de-abia aștept!”, a răspuns. Și nu băga în ele doar pentru a-și ridica singur moralul, puștiul chiar așa era! Foarte relaxat și extrem de sigur pe el.

– Ție chiar îți place să te bați, este?
– Îmi place, nu zic nu.
– OK, hai să intrăm atunci!
– Da, că trebuie să îți iei și legitimația, mi-a zis.

Am trecut prin filtrul extrem de serios de securitate, el a confirmat prezența la gală, eu mi-am primit legitimația de presă și apoi am luat-o toți în sus, pe scări. Mihai venise însoțit de Adrian și Alex. Primul urma să-i stea în colț, alături de Sam, celălalt lupta și el în gală. Știam încă de acum două săptămâni că tatăl său nu putea să fie cu el, avea ceva treabă, e pe undeva prin Europa acum.

Mihai s-a oprit în fața unui afiș, pe care erau scrise numele fiecărui luptător și sala în care trebuie să meargă pentru a se încălzi înainte de a intra în focuri.

El era la nr. 1, sala destinată luptătorilor pe reguli de MMA. Cei pe K 1 urmau să meargă la trei.

Înăuntru se aflau deja mai mulți sportivi, unii întinși pe jos, alții pe scaune, toți cu genți mari pe lângă ei. Mânuși de luptă, palmare, bandaje și sticle de apă peste tot. Mihai a văzut un loc liber, și-a pus geanta și mânușile pe masă, după care și-a verificat telefonul. Era deschis, deci. „Ce faci? Cum ești?”, m-a întrebat și el.

– Bine, cred că am mai multe emoții decât tine, am răspuns.
– Ce emoții? Nu trebuie să ai nici una, ți-am zis că sunt pregătit.

Încrederea și tupeul lui m-au luat prin surprindere. Parcă urma să intre pe un ring de dans, nu într-o cușcă în care se cară pumni, curge sânge, iar uneori se frâng chiar și oase. La una dintre galele la care am fost, a trosnit o tibie la mai puțin de 3 metri de mine, deci știu exact ce vorbesc, MMA -ul nu e chiar pentru oricine!

Cum era tatăl lui înainte de lupte? Concentrat, își inchidea telefonul, nu comunica aproape cu nimeni în afară de antrenor și nu știu dacă l-am văzut vreodată zâmbind. Intra într-un soi de transă, așa.

Mihai și-a mai verificat o dată smartphone-ul, s-a echipat, și-a pus bandajele singur și între timp mi-a arătat adversarul. „Uite, ăla de acolo e, cel cu glugă!”

A urmat ședința tehnică, în care unul dintre arbitri le-a explicat tuturor regulile și cum să se protejeze unii pe alții de lovituri periculoase. La partea dedicată coloanei vertebrale, mi s-au înmuiat ușor genunchii, recunosc. Mihai asculta atent.

Încălzirea a făcut-o cu Alex, el urmând să intre primul. Din când în când, în sală intra un oficial, care anunța ce luptă urmează și cine să se pregăteasca apoi. De fiecare dată cand apărea, deși știam că Mihai va intra mai târziu, mai aproape de main event-ul serii, tresăream. El nu părea să aibă nici o treabă, își continua neperturbat încălzirea.

Stretching, palmare, simularea luptei la sol și apoi a intrat nenea ăla iar. „Mickhai …”

Și Mihai a zis: „Gata, hai!”

Pe drumul ăsta, dintre sala unde se încălzesc și ring, Cătălin Zmărăndescu nu scotea o vorbă, sau cel puțin nu l-am auzit eu. Mihai mi-a arătat chiar și semnul victoriei într-o poză, în timp ce asculta indicații de la cei care urmau să-i stea în colț. „Vezi că se repede”, a fost unul dintre ele. „Să vină!”, a răspuns, la fel de degajat cum fusese toată seara.

Nu știam cum să interpretez toate astea altfel decât printr-o încredere și un tupeu fantastice, lucru total neobișnuit pentru mine, cunoscându-l pe tatăl său și văzându-i și pe alții cum se comportă. Mihai e diferit.

Odată intrat în ring, Cătălin Zmărăndescu se mișca aproape în continuu. Scutura mâinile pe lângă corp, mișca stânga-dreapta din cap, ușor joc de picioare, uneori 2-3 genoflexiuni cu mâinile pe genunchi sau lovea mânușa în mânușă din când în când. Mihai s-a pus jos și a înlemnit. De acolo își țintuia adversarul, la care la un moment dat a scos limba. Asta acum, pentru că la alt meci a alergat prin ring, iar la următorul s-a prezentat cu părul vopsit complet roșu.

De aici încolo v-am zis deja ce s-a întâmplat. În mai puțin de 40 de secunde Mihai era sus pe gard, salutându-și fanii. În sală se aflau 50-60 de români, cel puțin, multe dintre fețe fiindu-mi cunoscute de la galele tatălui.

Cam asta e Mihai Zmarandescu! Un puști care abia a împlinit 18 ani și care a obținut până acum tot atâtea victorii în câte meciuri a luptat la Londra. Un adolescent cu bun simț, jovial, foarte bine pregătit fizic și cu o încredere în el de zile mari. Un tip atent la tot ce i se spune și care își respectă adversarii. Un lungan cu picioare foarte bine lucrate și cu abdomen în pătrățele, care se vopsește roșu în cap, aleargă prin ring și scoate limba la adversari. Un nebun care dacă nu se oprește din muncă are toate șansele să ajungă și el cineva!

Nu știu dacă va reuși, contează și norocul, hotărâtor e și modul în care va trece peste prima înfrângere, dar știu sigur că nu își va face numele de râs!

Și încă ceva, dar să nu-i ziceți tatălui! Pe lângă „nebunie”, mi se pare că ăsta mic are și ceva mai multă inimă 🙂

Întrebari și răspunsuri după meci. Mult după meci, în noapte.

– De ce sportul de contact?
– Pentru ca definește spectacolul, iar mie imi place sa fac spectacol!

– Îți plăcea să te bați când erai mic? Te cafteai cu băieții la școală?
– S-a mai întâmplat să mai am câte o altercație, dar încercam să evit bătaia pentru a nu avea probleme.

– Aveai casca în ureche imediat după luptă, așteptai să te sune tata?
– Da, chiar m-a întrebat asta și Dave, promoterul galei. Într-adevăr, m-a sunat tata și era foarte fericit pentru rezultat.

– El a văzut meciul live?
– Da, i-a făcut live unul dintre băieții de la sală și în același timp comunica și cu unul dintre băieții din staff, să-mi spună ce să fac, a fost o întreagă operațiune la mijloc. Dar n-a avut prea mult de lucru, pentru că am rezolvat treaba repede 🙂

– La unele lupte te vopsești în cap, la altele alergi prin ring, azi te-ai pus jos și ai scos limba. De ce faci lucrurile astea?
– Îmi place să fac spectacol, îmi place să fac oamenii să simtă cu adevarat că au venit la show, fac asta pentru că mă reprezintă, mă face să uit de orice emoție !

– Te bați pentru bani sau pentru glorie?
– Mă bat pentru glorie, mă bat pentru a demonstra că sunt cel mai bun, dacă faci un lucru cu pasiune este imposibil ca banii să nu vină, dacă mergi pe premiza “vreau bani”, drumul tău spre glorie s-a încheiat!

– Cum ai reușit să slăbești atât de mult?
– M-am antrenat special cu tata, apoi am continuat și la București.

– Cati ani ai, exact?
– 18 ani si 4 luni.

– Te-ai gandit vreodata la prima infrangere? Te gandesti des la ea?
Sincer, incerc sa nu ma gandesc la infrangere, chiar daca de multe ori o infrangere te invata mai multe decat o victorie. Eu sper ca ea sa nu vina prea curand sau chiar niciodata, nimic nu este imposibil!

– Unde te antrenezi in România? Cu cine?
– In Bucuresti ma antrenez la o sala de MMA, unde antrenor este Ionut Atodiresei.

– Care e programul?
– Doua-trei antrenamente pe zi, de Luni pana Vineri, iar Sambata am doar unul si Duminica pauza!

– De ce n ai emotii inainte de lupte? Cum iti explici?
– Emotiile mele sunt constructive, ceva normal la orice sportiv, dar emotii in adevaratul sens al cuvantului nu am, deoarece numai eu stiu cat muncesc si cate sacrificii fac ca sa pot ajunge sa ma bat in ring sau in cusca.

– Ce ai prefera, sa ajungi in UFC sau sa castigi 1 mil $ la loto?
– Prefer sa ajung in UFC, practic sportul asta din pasiune, iar asta nu poate fi masurata in bani.

– Cate lupte ai in total pana acum?
– Am 8 lupte, toate castigate! 5 de Box, dintre care 1 prin KO. Trei de MMA. Două prin KO si cel din seara aceasta prin submission.

– Unde ai de gând să te oprești? Ce ți-ai propus?
– Vreau să ajung în UFC, ăsta e visul meu, apoi să câștig un titlu acolo. De oprit nu mă opesc decât la bătrânețe, când n-o să mai pot să mă mișc 🙂

– Ce ți-a zis tata înainte de luptă?
– „Tată, nu uita de ce ai venit aici, nu uita pentru ce ai muncit, trebuie să duci numele Zmărăndescu la cel mai înalt nivel. Te iubesc!”

Meciul lui Mihai poate fi vazut pe Pagina noastra de Facebook.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.