OPINIE Adrian Bucur. „Optimiști mai știți să fiți? Pe mâna lui Contra”

Contestatarii de serviciu au schimbat doar ținta

Faceți rapid un exercițiu de imaginație. Suntem în 2001. România ratează dramatic calificarea după barajul cu Slovenia, iar imaginea nereușitei acelei generații este Contra. Cosmin cade în genunchi și plânge în hohote. Acum veniți rapid în zilele noastre și rememorați fețele jucătorilor noștri, care au ratat calificarea la Mondialul din Rusia. Evident, episoadele nu sunt pe deplin comparabile, dar pe lângă valoare, naționalei de acum îi lipsește pasiunea. Pasiunea lui Contra din 2001.

Primii pași

Un moment dramatic în viața fiecărui fotbalist este acela în care trebuie să ia hotărârea să pună punct carierei. Să accepte că nu mai face față și că nu va mai veni zi de zi la antrenamente, că nu va mai alerga sute de kilometri într-o săptămână, pentru ca în weekend să fie aplaudat de un stadion întreg. Hulit și detestat de mulți din afara Timișoarei, Marian Iancu a fost, totuși, cel care i-a ușurat această tranziție lui Contra, chiar dacă ulterior, cel din urmă se poate considera trădat. Iancu i-a dat oportunitatea lui “Guriță” să grăbească momentul și să își asume viitorul de antrenor. Se întâmpla sub ochii mei, în septembrie 2010, iar impactul lui s-a simțit imediat. La fel cum s-a simțit și la Dinamo. Of, dar ce rapid se uită lucrurile bune!

Jucătorii din vestiarul lui Poli au dezvăluit la acea vreme pedigree-ul lui “Guriță”. Dacă Olăroiu era “tăticul lor” la capitolul tactică, iar Uhrin a rămas în memoria tuturor ca un antrenor care motiva fantastic, dar nu punea atât de mult accent pe aspectele tactice, Contra se situa la mijloc. Pasionat de școala italiană și spaniolă, chiar dacă era la începutul carierei de antrenor, Contra făcea la antrenamente exerciții care nu se mai văzuseră la Timișoara din 2005, când Olăroiu obliga ziariștii să se ascundă pe la garduri, după ce bloca accesul cu 100 de metri înainte de intrarea în stadion.

Fratele lor, dar cu măsură

Probabil cel mai bun exemplu pentru a înțelege modul de comunicare al lui Cosmin cu jucătorii pe care îi are sub comandă este chiar finalul experienței lui de la Poli. După un episod tipic românesc, în urma căruia Marian Iancu l-a demis în direct, la tv, tot lotul bănățean s-a îndreptat direct spre casa antrenorului. Au urmat discuții până dimineața, în zori, când Contra a reușit să îi convingă în cele din urmă că relațiile sale cu patronul se stricaseră iremediabil, aceștia plecând spre case cu capetele plecate. Mediul extrem de pozitiv era întreținut de Contra și cu jurnaliștii. Nu era ranchiunos, chiar dacă uneori poate avea motive, iar buna-dispoziție era la ordinea zilei la întâlnirile cu el.

Procentaj foarte bun

În România, Contra are o medie de cel puțin 2 puncte pe meci la toate echipele pe care le-a antrenat. Performanța a reușit-o chiar și la Petrolul, formație la care a stat pe bancă în 58 de partide. În primele 98 de meciuri ca antrenor în România, Contra a pierdut doar 12 meciuri! 12! Iar dintre cele 56 de victorii obținute, una a fost în finala Cupei cu Petrolul, iar alta în finala Cupei Ligii cu Dinamo. Contra nu face parte din categoria celor care au sărit etapele. A primit șansa de a antrena Timișoara, dar apoi a luat-o de la capăt pe terenurile îndepărtate ale celor de la tineretul lui Getafe. Un an întreg! În plus, la Națională este necesar un antrenor care să știe să motiveze fotbaliștii. Selecționerul este cel care are la dispoziție cei mai buni jucători doar câteva zile, nu îi va învăța ABC-ul fotbalului.

Trecutul cu probleme

Primul comentariu care mi-a atras atenția când Contra a apărut în discuții pentru postul de Selecționer a fost o blamare a trecutului său: “Cum putem accepta să îl punem selecționer pe unul care când era la națională fugea după femei din cantonamente și făcea ce făcea cu Mutu?”. Hai, să fim serioși. Se caută un antrenor al echipei naționale de fotbal, nu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Va lucra cu niște fotbaliști, nu cu niște măicuțe. Cu niște fotbaliști care au nevoie ca în primul rând să fie din nou motivați. I s-a reproșat și experiența. “Cum putem pune pe unul care are 0 experiență ca și selecționer?”. Ok, hai să nu-l punem. Dar rămânem iarași cu veșnica variantă Pițurcă, care ar putea intra în calcule în acest moment .

Pentru că ne apropiem de încheiere, vreau să spun că nu am mai vorbit cu Contra de prin 2011. Nu îi datorez nimic și viceversa. Cred, cu hotărâre, că toți avem datoria, însă, să mai lăsăm naibii pesimismul deoparte. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să rateze calificarea. Nu ar fi o noutate, suntem chiar obișnuiți. Avem jucători care evoluează în campionate importante, unii sunt de perspectivă și au și valoare. Cei mai mulți sunt nemotivați, iar majoritatea poate nici nu au înțeles ce înseamnă cu exactitate echipa națională. Iar Daum sigur nu putea să le explice. Am încredere în Contra și pentru că realizez că pasiunea lui este tot acolo. Când îl văd că a ajuns la 41 de ani și nu mai poate plânge de frustrare în teren ca acum 16 ani, dar  i se face rău pentru că încă urăște să piardă, așa cum a pățit după înfrângerea cu Timișoara de acum câteva zile.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Adrian Bucur

Absolvent de Jurnalism și Drept, mi-am petrecut tinerețea în redacția Gazetei Sporturilor din Timișoara, după ce primii pași în presă i-am făcut la Ziua și TVR. După o pauză de câțiva ani, am ajuns la concluzia că prima dragoste nu se poate uita și am decis să revin pe baricade.