Povestea Regelui Mihai, ultimul șef de stat din Al Doilea Război Mondial care mai trăia

Mihai a fost ultimul rege al României

Regele Mihai a murit astăzi la vârsta de 96 de ani, în reședința sa privată din Elveția, a anunțat Casa Regală. Principesa Maria a fost alături de monarh în ultimele sale momente.

Regele Mihai era grav bolnav de aproximativ un an și jumătate. El a fost diagnosticat cu carcinom epidermal metastazant și leucemie cronică.

Regele Mihai s-a născut la Sinaia, în Castelul Peleș, pe data de 25 octombrie 1921. La scurt timp după nașterea sa, tatăl acestuia, Carol al II-lea a intrat într-o relație romantică cu Magda Lupescu. Astfel, Carol a fost obligat să renunțe la drepturile pe care le avea la tron și s-a mutat în 1925 la Paris, alături de Magda Lupescu.

Doi ani mai târziu, în 1927, Regele Ferdinand I trecea în neființă. În urma acestui eveniment, Mihai a devenit cel mai tânăr monarh european, la vârsta de doar 6 ani neîmpliniți. O Regență formată din unchiul său, Prințul Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și magistratul Gheorghe Buzdugan îl ajuta pe copil în treburile ce țineau de conducerea statului.

În 1930, Carol al II-lea s-a reîntors în țară la invitația politicienilor din acea vreme, care erau nemulțumiți de modul în care Regența conducea Romania, în contextul Marii Recesiuni. Carol al II-lea a fost proclamat rege de către Parlament.

În 1940, prim-ministrul pro-german și anti-bolșevic, mareșalul Ion Antonescu orchestrează o lovitură de stat menită să-l răstoarne pe Carol al II-lea de la conducerea țării. Antonescu l-a forțat pe acesta să abdicr, etichetându-l ca fiind „anti-german”. Astfel, Mihai a redevenit rege la vârsta de 18 ani.

Regele Mihai a fost altfel ultimul șef de stat din Al Doilea Război Mondial rămas în viață. De asemenea, era ultimul om care îi cunoscuse personal pe Adolf Hitler, Winston Churchill și Joseph Stalin.

O fotografie istorică îl înfățișează pe Regele Mihai la o întâlnire cu Adolf Hitler, când cei doi își strâng mâna.

În 1944, Regele Mihai a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial. El a ordonat arestarea și executarea mareșalului Antonescu, printr-o lovitură de stat, iar apoi a decis ca Romania să întoarcă armele împotriva Germaniei, pentru a trece de partea Aliaților. Acest lucru nu a împiedicat însă avansarea trupelor Armatei Roșii pe teritoriul României. 130.000 de soldați români au fost capturați și transportați în Uniunea Sovietică, iar mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în gulaguri.

La finalul Războiului, Regele Mihai a fost decorat cu „Legiunea de Merit” în grad de „Comandant Șef” de catre președintele SUA, Harry Truman. De asemenea, i-a fost decernat și „Ordinul Victoriei” din partea URSS.

În 1945, Regele Mihai a fost forțat de împrejurimile politice ale vremii pentru a instaura un guvern pro-sovietic condus de Petru Groza.

În dimineața de 30 decembrie 1947, Groza l-a forțat pe rege să abdice. El a fost în același timp deposedat de proprietăți și de cetățenie. De atunci, Regele Mihai s-a stabilit în Elveția.

După căderea comunismului, Regele Mihai a încercat să se întoarcă în țară, dar guvernul post-decembrist i-a interzis acest lucru. În 1992, i s-a permis să vină în vizită în România de Paște. A fost întâmpinat de mulțimi de oameni și discursul pe care l-a transmis de la balconul hotelului în care era cazat la București a atras un public de aproximativ 1 milion de oameni.

Speriați de popularitatea Regelui, guvernul i-a interzis din nou acestuia să mai vină în țară. În 1997, după ce Emil Constantinescu a câștigat alegerile prezidențiale în fața lui Ion Iliescu, i-a redat cetățenia Regelui Mihai. De asemenea, de atunci i-a fost permis monarhului să viziteze România.

Casa Regală a anunțat că trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, apoi pentru două zile în Sala Tronului din Palatul Regal din capitală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală.

 

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI