Reacție imbecilă a ambasadorului român în Marea Britanie, Dan Mihalache. Poziția Blitznews.

Sute de români sunt blocați în acest moment pe aeroporturile din Marea Britanie, zborurile lor fiind anulate din cauza căderilor de zăpadă.

Contactat de Mediafax, ambasadorul României în Marea Britanie a oferit un răspuns halucinant. Dan Mihalache a declarat că este la Cardiff şi că nu are cunoştinţă de situaţia românilor blocați în aeroporturi.

„Şi eu ce treabă am cu chestia asta, iertaţi-mă e o chestiune care se întâmplă, nu e în autoritatea statului să se ocupe de zborurile care sunt anulate. Acum cred că exagerăm puţin. Ce asistenţă consulară să dau eu ca ambasadă unor oameni a căror zboruri se anulează din raţiuni meteorologice. Nu credeţi că am ajuns puţin cam departe? „, a declarat Mihalache, pentru sursa citată.

Întrebat dacă oamenii, care stau de şapte ore pe aeroport pot fi ajutaţi, Mihalache a răspuns: „Ajutaţi în ce fel? Sunt într-o problemă? Au o problemă cu autorităţile? Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relaţia cetăţenilor săi cu autorităţile, nu cu meteorologia”.

Serios, domnule ambasador?

Deci, o mamă cu doi copii gemeni, în vârstă de câteva luni, nu poate găsi absolut nici un sprijin la ambasada țării al cărei cetățean este, pe teritoriul statului în care are probleme?

O femeie, cetățean român și ea, care are nevoie de dializă, nu poate găsi nici ea ușa deschisă la ambasadă?

Și unui pensionar, cetatățean român, de asemenea, bătrân, dezorientat și bolnav, aflat pe teritorul Marii Britanii în tranzit, îi inchideți telefonul dacă îndrăznește să sune?

Cu tot respectul, domnule Dan Mihalache, sunteți un imbecil!

Blitznews înțelege faptul că statul român, prin ambasadele lui, „nu este responsabil de relatia cetățenilor săi cu meteorologia”, cum în mod ironic vă permiteți să declarați, dar de aici și până la a refuza categoric, practic, să acordați asistență unor cazuri speciale, repetăm, cazuri SPECIALE, este drum lung și e regretabil faptul că un reprezentant al statului român, plătit din bani publici, l-a parcurs.

CE SPUNE LEGEA

LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României.

„Articolul 32. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au datoria să acţioneze cu loialitate, demnitate şi răspundere în scopul înfăptuirii politicii externe a României şi au următoarele obligaţii specifice:

a) să promoveze şi să apere interesele statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe, inclusiv prin acordarea protecţiei diplomatice şi consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români, în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte.”

Publicata în M.Of. nr. 441/23 iunie 2003.

Cu alte cuvinte, a-i sprijini pe cetățenii români nu este o datorie, ci o obligație, inclusiv a ambasadei României din Marea Britanie, pe care o conduce, în mod evident, un iresponsabil ca Dan Mihalache.

Comentarii

DISTRIBUIȚI