În sfârșit, THE KING is BACK! Interviu de excepție cu Zlatan: „Aș putea să joc mâine”

Jucătorul lui Manchester United i-a acordat un interviu lui Thierry Henry pentru canalul de televiziune britanic Sky Sport, în care a dezvăluit cât de aproape este să revină pe teren.

„As putea să joc mâine, dar nu asta e modul în care trebuie s-o faci”, a răspuns Zlatan când Henry l-a întrebat unde se află cu recuperarea. „Una este să alergi în linie dreaptă, alta e să schimbi direcția, toate astea sunt diferite în timpul unui joc, totul vine din impuls, e instinctiv. O iau ușor zi de zi și când antrenorul, clubul și colegii cred că sunt gata, atunci sunt gata. Când va fi ziua aceea, nu știm. O iau pas cu pas.

Am muncit mult în ultimele cinci luni. Doar pentru că vad cât de aproape sunt de țintă, nu vreau să mă grăbesc spre final”

Zlatan a vorbit și despre momentul accidentării și ce anume l-a motivat să treacă mai repede peste ea.

„În momentul în care s-a întâmplat, a fost mai ușor pentru mine să zic că voi reveni, pentru că atunci mi-am fixat o provocare. Provocarea a venit din faptul că nu am avut niciodată o accidentare majoră, provocarea a venit dinspre toți oamenii care spuneau că totul s-a terminat sau că sunt prea bătrân, precum și din toate îndoielile astea de care am avut parte de-a lungul carierei.

Toate acestea mi-au dat energie și un obiectiv. Provocarea este ce sunt capabil să fac, cât de departe pot să-mi forțez limitele corpului.”

Henry, Ibra si Pogba in timpul unui interviu anul trecut

Ibra a continuat.

„Spre finalul carierei, când te gândești la câți ani mai joci, acela e momentul în care eziți. Dar când accidentarea s-a produs a fost ușor pentru mine. Am avut o singură țintă, iar acea țintă a fost să revin pe teren.

Am să ies din scenă la fel cum am intrat, nu am să ies șchiopătând. Am să ies așa cum vreau eu să ies. Dacă trebuie să merg pe apă, voi merge chiar pe apă.” (Rade)

„PENTRU COPIII MEI”

Dar nu totul a fost ușor pentru Zlatan, deși starul așa lasă să pară.

„Primul lucru pe care l-am făcut după ce mi-am revenit a fost să mă joc cu copiii mei. Fizioterapeutul mi-a zis: Nu îți voi permite să mergi într-un cărucior cu rotile, pentru că nu mi-l pot închipui pe Ibrahimovici într-un cărucior cu rotile. Trebuie să folosești cârje”

Așa că iată-mă șchiopătând în cârje și spunându-mi că trebuie să fac asta pentru copiii mei. Vreau să îi văd crescând pe lângă mine fiind activ, prostindu-ne împreună, jucându-mă cu ei.”

REVERENȚA URIAȘULUI HENRY

Ibrahimovici n-a câștigat niciodată Liga Campionilor, iar Henry a adus vorba despre asta într-un mare fel.

„Iată ce vreau să mai zic înainte să terminam interviul. Nu ai vorbit despre Liga Campionilor. Oamenii vorbesc despre Gianluigi Buffon, spunând: „Trebuie s-o câștige, ar fi extraordinar pentru el s-o facă”

În ce mă privește, meriți Liga Campionilor. Pentru mine, tu ești în top 5 cei mai buni atacanți din istorie și unul dintre cei mai profesioniști jucători pe care i-am văzut. Jos pălăria! Muncind din greu, în fiecare zi. Așa că, fie și numai pentru asta, desi nu știu cât vei mai juca, mi-aș dori să te văd câștigând Liga Campionilor, pentru că meriți acest trofeu.”

Iar răspunsul lui Zlatan a fost pe măsură.

„Bine-nțeles, să câștig Liga Campionilor ar fi ceva uriaș. Asta e unul dintre obiective în fiecare sezon. Dar, având în față întreg tabloul, daca aș putea schimba oricare dintre cele 33 de trofeee câștigate pentru o Liga a Campionilor n-aș face-o. E important ce câștigi pe termen lung. Am văzut mulți jucători care au câștigat trofeul o dată și apoi nimic.

Poți să o vezi și altfel. Au câștigat-o pentru că au avut noroc sau pentru că echipa a fost bună în acel an, dar eu am câștigat ceva în fiecare an. Oriunde am fost am câștigat ceva. N-am cucerit Liga Campionilor, dar fac totul pentru a cuceri și acest trofeu. Și dacă voi putea, voi fi în vârful lumii.”

Finalul i-a aparținut lui Henry.

„Pentru mine e doar o dorință, pentru că în ceea ce ma privește nu asta îți va defini cariera. Cred că ești o sursă de inspirație și că ai schimbat jocul de fotbal. De ce te plac oamenii? Pentru că ești un număr 9 diferit. Ți-ai pus amprenta asupra fotbalului și i-ai inspirat pe oameni. Ceea ce vreau să spun este că am o dorință pentru tine, dar dacă nu se va îndeplini, nu va fi nimic rău. Sper totuși ca ea să se îndeplinească.”

La care Zlatan a răspuns simplu.

„Sper și eu, într-o bună zi! Mulțumesc!”

Ibrahimovici, 36 de ani, s-a accidentat pe 20 aprilie 2017, într-un sfert de finală Europa League, cu Anderlecht, pe Old Trafford; ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul piciorului drept.

La ora actuală este cel mai titrat jucător de fotbal în activitate, cu 33 de trofee cucerite în toată cariera.

Iar povestea nu s-a terminat.

Dupa cinci luni în care s-a recuperat și antrenat separat, Zlatan se pregătește acum alături de coechipierii săi, intrând în programul normal al lui United. „The King” poate apărea pe foaia de joc a lui Mourinho oricând.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.