SPECIAL BLITZNEWS. Spovedania emoționantă a lui Daminuță: “Fotbalul mi-a demonstrat că nu poate fi păcălit. Am făcut greșeli mult prea mari”

Cristian Daminuță, unul dintre marile talente ale României, asa cum era considerat, a vorbit în premieră despre greșelile care l-au adus în cel mai dificil moment al carierei sale. 

În urmă cu doar 9 ani, Daminuță a semnat cu Inter Milano. Ajunsese în plină eră Mourinho și deși puțini știu, în timp foarte scurt s-a impus la Primavera lui Inter. După doar câteva luni devenise căpitanul echipei și in ciuda faptului ca era fundaș central, antrenorul îl desemnase să execute toate fazele fixe, inclusiv cornerele! A reușit mai multe goluri spectaculoase și din lovituri libere, dar apoi au apărut primele îndoieli. Si prima mare greșeala. Caii verzi de pe pereți.

Debutase în Liga I la Poli Timișoara, îi ținuse piept lui Dinamo în vestitul 1-1 în care Marian Iancu a trimis juniorii pe teren și cu gândirea de atunci își dorea mai mult și nu realiza la ce gigant ajunsese în Italia. A decis să plece, iar cariera sa a intrat într-un picaj periculos. Hagi l-a resuscitat în urmă cu 4 ani, dar alegerile proaste în cascadă l-au adus astăzi, la 27 de ani, în serie D, în Italia.

Într-o spovedanie tulburătoare, Daminuță a lăsat deoparte scutul afișat mereu de fotbaliști și și-a pus sentimentele pe tavă pentru cititorii Blitznews. Știe și el că este momentul de totul sau nimic.

– Cristi, unde s-a rupt filmul pentru tine?

– Am greșit prea mult. Filmul s-a rupt doar din cauza greșelilor pe care le-am făcut. Cea mai mare dragoste a mea, fotbalul, mi-a demonstrat că nu poate fi păcălit. Dacă nu dai 100%, dacă nu te implici total, nu ai cum să reușești. Am multe reproșuri să îmi fac. Îmi reproșez de multe ori modul în care m-am antrenat, nu am fost implicat în totalitate, aveam alte prostii în cap. N-ai cum să reușești astfel. Omul cum își așterne așa doarme. Nu mai îmi caut niciun alibi. Eu sunt principalul vinovat pentru situația în care am ajuns acum.

– Spui de greșeli. Care crezi că a fost cea mai mare?

– Nu am mai avut răbdare să rămân la Inter. A fost eroarea carierei mele. Eram căpitanul echipei, eram foarte apreciat și după ce am plecat au debutat foarte mulți jucători din acea echipă. Rene Khrin era colegul meu de cameră, Mattia Destro juca cu mine în echipă, la fel și Santon sau Donati de la Mainz. Am greșit, nu mai pot schimba nimic acum. Debutasem în liga I și mirajul fotbalului românesc mi-a fost aproape fatal.

– De ce ai plecat și de la Viitorul? Hagi te adusese pe un drum bun, jucai titular, redeveneai un jucător important.

– De ce am plecat? De fraier. Ca să fiu sincer am plecat pentru bani. Mi se terminase contractul cu Milan, care mă împrumutase la Viitorul, domnul Hagi mi-a făcut o ofertă atunci și am decis ca pentru bani să plec tocmai în Irak. Dacă rămâneam poate luam și eu titlul sau poate măcar cariera mea o lua pe alt drum.

– Stai puțin, tocmai în Irak?

– Da, în Irak. Nu mai este nimic de zis în plus. Aveau bani, dar calitatea fotbalului era foarte scăzută. În plus eram la 60 de kilometri de Siria, într-o zonă extrem de periculoasă. Explodau mașinile pe stradă de zici că era Revelionul.

– Fanii fotbalului nu te-au iertat niciodată. Te bagă în aceeași categorie cu Mitea și cu alți jucători care și-au ratat cariera.

– Și eu ce să mai zic? Le-am demonstrat prin evoluțiile mele că nu este așa? Din păcate, până acum au dreptate. La ce talent am trebuia să fiu mult mai sus și chiar nu sunt arogant. Sper doar ca tot prin evoluțiile mele să le demonstrez că încă nu sunt mort ca fotbalist.

– Ai încercat să discuți cu un psiholog? Cum ești din punct de vedere psihic?

– Crede-mă că din punct de vedere psihic sunt extrem de puternic. Nu am cedat niciodată. Cred că un pas foarte important este că îmi recunosc greșelile. Este un nou punct de pornire pentru mine. Și da, am vorbit și cu un psiholog. Andreas Hniatiuc de la Viitorul m-a ajutat foarte mult. Îi voi rămâne mereu recunoscător.

– Știu că tatăl tău a suferit foarte mult și a trăit foarte intens fiecare moment al carierei tale. Este alături de tine?

– Să știi că suferă și acum, dar el este stânca mea. Vorbim zilnic la telefon, mă încurajează și este probabil singurul care a avut întotdeauna încredere în mine. Îmi spune să nu cedez nicio secundă și să nu uit că unii jucători au ajuns la nivel extrem de înalt și la 30 de ani. Eu am doar 27. Mai am puțin de jucat și nu mi-am spus încă ultimul cuvânt.

– Măcar timpul ți-a demonstrat că poate nu ți-ai ales bine nici prietenii?

– Când eram sus aveam o grămadă de prieteni. Când mi-a fost mai greu m-au trădat aproape toți. Au fugit ca iepurii. Am făcut și o mare greșeală că m-am împrietenit și cu mulți care ziceau că sunt fanii mei și au fost primii care m-au vândut. Dar asta este, s-a terminat. Este o lecție foarte importantă de viață pe care am învățat-o.

– Concluzia trebuie să fie doar despre viitorul tău. Ce urmează?

– Din păcate am rămas fără echipă și acum sunt în serie D, în Italia la Abano. Uite, ceva ce toți fotbaliștii ascund eu pot să îți spun. În serie D un jucător ca mine primește 3000 de euro pe lună și un apartment. Sunt puține echipe în Liga 1 care oferă așa ceva. Dar nu despre asta este vorba. Îmi doresc mult mai mult. Voi merge și voi da maximum la fiecare antrenament și sper ca din vară, dacă nu din iarnă, să ajung la un nivel mult mai înalt. Am încredere în mine că încă nu sunt un fotbalist terminat și depinde doar de mine să demonstrez asta. Dacă fotbalul mi-a demonstrat că nu se poate cu jumătăți de măsură sunt convins că va ieși soarele și pe strada mea dacă voi fi implicat și dedicat de acum încolo, chiar dacă acum sunt aici.

 

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Adrian Bucur

Absolvent de Jurnalism și Drept, mi-am petrecut tinerețea în redacția Gazetei Sporturilor din Timișoara, după ce primii pași în presă i-am făcut la Ziua și TVR. După o pauză de câțiva ani, am ajuns la concluzia că prima dragoste nu se poate uita și am decis să revin pe baricade.