SPECIAL. Fostul luptător din Legiunea Franceză, care acum se bate pentru 4 copii. Poveste cu ÎNGERI!

Nu trece nici o zi în care, mergând la serviciu, urmărind un program de știri, vorbind cu prietenii, verificându-ți contul de Facebook, ducându-ți copilul la grădiniță, citind un ziar în autobuz – trăind, deci, pur și simplu, să nu realizezi că lumea s-a abrutizat.

„Iadul e gol, iar toți diavolii sunt aici”, spunea Shakespeare. Și avea dreptate. Atacuri teroriste în Europa, oameni care se omoară între ei în Siria, declarații de război dinspre Coreea de Nord, amenințări cu distrugerea totală dinspre America, bătăi, crime, violuri, mame care își ucid pruncii, tați care își mutilează copiii și tot așa.

Dar există însă printre noi și oameni care în marea asta de răutate par Ingeri. Ei îți redau încrederea în umanitate. Despre unul dintre ei o să vă vorbesc eu acum. Numele lui este Marius Simionică.

Marius e din București, are 37 ani, a fost sergent în Armata Română, apoi a emigrat în Franța. Acolo, s-a înrolat în Legiunea Franceză, în care a petrecut ceva timp, după care a plecat în UK, unde s-a stabilit la Coventry. Asta se întampla in 2010.

Nimic ieșit din comun până aici, nu? Poate nițel aia cu Legiunea, pentru că Marius, l-ați văzut în poză, pare mai degrabă un tip sensibil și firav.

Chiar așa și este, dar are o forță interioară care te izbește atunci când stai de vorbă cu el.

Prin 2011, a decis să ajute semeni de-ai lui, români proaspăt veniți în Regat. Cum? A creat o pagină pe care oferea informații. GRATIS. Cum să îți faci cont bancar, de unde poți închiria casă, ce acte îți trebuie ca să poți munci și asa mai departe. Aur pentru cei care au emigrat, dar puteți intui asta și voi, ceilalți.

Așa am aflat eu despre el! „Tare generos trebuie să fie omul ăsta”, îmi ziceam, pentru că ce făcea el acolo necesita consum nervos, efort și timp. Nu știam nimic, încă!

Într-o zi, pe pagina asta cu informații, Marius a postat despre cazul unui copil grav bolnav, cerându-le celor care îl urmăreau să-l ajute să-i facă viața mai bună. Câteva zile mai târziu, alt caz. Și apoi altul.

Luni de zile am urmărit apoi ce face pentru copii, într-un soi de admirație tâmpă. Practic, omul ăsta se transformase în protectorul lor, sprijnit de oamenii pe care îi ajutase să-și găsească drumul aici, în Marea Britanie.

Zilele trecute, l-am abordat pe Messengerul Facebook. L-am lăsat, practic, să-și spună povestea singur.

Dacă unele întrebări par redundante sau chiar idioate de-a dreptul, e pentru că am vrut ca ea să fie clară și cât mai completă posibil.

– Salut, Marius! Sunt jurnalist și aș vrea să stăm puțin de vorbă.
– Salutare Daniel! Te ascult!
– Urmăresc de ceva vreme ce faci tu și cred că e minunat. Aș vrea să facem ceva cu asta. Ești de acord?
– Sunt de acord cu orice, atât timp cât este constructiv 😊
– Sigur va fi! Pe de o parte popularizăm cauza pentru care lupți tu, iar pe de alta le spunem tuturor că există și oameni ca tine. N-are ce să fie rău aici!
– OK, nici o problemă!
– Zi-mi, ce faci tu, practic? Cum reușești să ajuți?
– Păi, totul este posibil prin ceea ce am început cu aproximativ 6 ani în urmă, „Informații pentru românii din UK”. A fost un grup, după care a urmat pagina actuală. Pe foarte mulți i-am ajutat cu informatii, sfaturi ori îndrumări. Iar toate astea au clădit încrederea.
– Am înțeles. Și acum prezinți un caz, iar oamenii de pe pagină donează.
– La început m-am implicat în diverse cazuri. De la român decedat în Londra, când am reușit să strângem în 4-5 banii pentru repatriere, până la familii sau persoane care au rămas în stradă! Însă acum încerc să ajut cei 3 copii, pe Emi, Răzvan și Ștefania, pe termen mai lung, pentru că ei suferă de boli ce nu pot fi vindecate, sper să nu greșesc în ce spun, iar recent a apărut Andreea, pe care doresc să o ‘integrez’ în acest mic grup. Deci, da, prezint un caz, verificat de mine în prealabil, iar cei care doresc se implică! Fie cu bani, fie cu pachete cu cele necesare copiilor.

– Și cum ai aflat despre cazurile astea?
– Uneori îmi sunt prezentate de membrii de pe pagină, alteori văd ‘strigătul’ parinților pe alte grupuri și iau legătura cu ei pentru a le afla poveștile.
– Am înțeles! Și de ce faci toate astea? Vorbim de cazuri grele, care bănuiesc că te apasă enorm.
– Nu există un motiv anume, probabil pentru că îmi lipsește fiul meu cel mare, Bogdan, care este în România. Dorul de el m-a influențat foarte mult. O mai fac și pentru că mi-am dat seama că putem, că suntem mulți și așa am reușit să adun în jurul meu peste 100 de persoane, care împreună ne implicăm.

Vă reamintesc că nu știam încă nimic despre Marius.

– Deci, ești singur în UK? Familia e în țară?
– Nu chiar, sunt divorțat de 8 ani, înainte să plec în Legiune, iar acum sunt de 5 ani cu altcineva și îl am pe al 2 lea fiu, Luca, poveste luuungă 🙂
– Am înțeles. Și Bogdan câți ani are?
– Face 11, iar Luca 3.
– Să-ți trăiasca, să fie sănătoși! Sunt sănătoși, da?
– Mulțumesc Lui Dumnezeu, da!
– De ce te ai retras din Legiune?
– Îmi era dor de Bogdan și nu mai era nimic care să mă atragă acolo.

– Soția sau doar parteneră? E romancă de-a noastră?
– Partneră, româncă din Craiova.
– Olteancă de-a mea, deci!
– Mda, m-a albit 😅
– Ea ce crede despre tot ce faci tu?
– Pfff… am avut ‘probleme’ din cauza informațiilor, timpului petrecut cu sute de oameni, explicații etc, însă cu aceste cazuri e OK!
– Și cel mic? Nu îi răpești din timpul pe care l-ai putea petrece cu el? El ce crede, sau nu știe toate astea?
– Încă nu realizează foarte mult ce fac eu, însă are parte de toată atenția mea! Mai ales că ea lucrează de 2 ani doar schimbul 2 și eu am stat cu el până la somn inclusiv, iar asta a creat o legătură foarte strânsă între noi 2.
– Mișto! 🙂 Tu cu ce te ocupi?
– Sunt tehnician servomotoare la o companie americană.
– Aveți casa voastră?
– Nu, locuim cu chirie.

– Ziceai de comunitatea de 100 de oameni care ajută. Sunt numai români?
– Din câte știu eu, da!
– Dar copiii sunt aici în UK, nu?
– Nu! Dacă ai timp, vei vedea postări mai vechi cu copiii, pe care i-am și vizitat personal în România. Deci toți locuiesc în țară.

O, il urmăream de mult, știam toate astea, dar trebuia să le știți si voi, direct de la sursă!

– Dar, pe lânga asta, le trimiți bani sau te duci mereu personal și le dai?
– Ambele, depinde de situație!
– Și despre cei 4 copii ce poți să-mi zici? Ai vreunul mai drag? Pe care îl simți mai aproape?
– Prin prisma a ceea ce suferă fiecare dintre ei, aș spune Emi și Răzvan! Ștefania și Andreea au șanse să fie mai bine, băieții vor trăi toată viața cu ceea ce suferă.
– De ce suferă?

E momentul în care Marius mi-a dat cu copy-paste mesaje postate de mămicile lor, le găsiți pe toate mai jos.

– Mda. Și de cât timp îi ajuți?
– Aproximativ 3 luni! Au fost bani, pachete și medicamente!
– Și părinții ce îți spun? Cum te privesc?
– Asta nu pot eu spune, toți au cont de FB și dacă vrei poți vorbi direct cu ei. Sunt oameni deosebiți, însă doar Emi are norocul să aibă ambii părinți lîngă el! Ștefania și Răzvan au doar mămicile și asta a fost un motiv pentru care am dorit să fie un ajutor pe termen cât mai lung
– Tații i-au părăsit sau au divorțat, nu au decedat, nu?
– Au ‘fugit’.
– Deci tații lor au fugit, iar un alt tată, al lui Luca și Bogdan, a venit langa ei, practic.

– Se poate spune și așa, dar repet, nu cred că sunt în măsură să apreciez asta.
– Păi e realitatea, tatăl lui Luca ajută copiii ai căror tați i-au abandonat!
– …..
– E minunat ce faci, dar nu ți-e teamă că la un moment dat n-o să mai poți ajuta? Nu ți-e teamă că o să-i dezamăgești? Sau ți-ai propus să faci asta toață viața? Nu te gândești decât la prezent? Cum e?

– Da, pentru mine prezentul este cel mai important, și speranța că dacă eu nu voi mai putea face asta, din diferite motive, altcineva o va face!

– Dincolo de faptul că vrei să se faca bine, ce îți dorești pentru ei?
– Să îi ajut concret pe termen lung, restul nu mai depinde de mine, de vorbit se ocupă alții
– Există ceva ce te-a impresionat în mod deosebit la vreunul? Ceva ce te-a marcat?
– M-au marcat toți! Prin poveștile și suferințele lor, la fel părinții, care au continuat să lupte chiar ignorați fiind de autorități sau de oameni. Și nu pot uita reacția lui Răzvan, care a zâmbit și am simțit cum încearcă să mă strângă în brațe, deși mama lui mi-a spus că nu face asta cu nimeni.
– Mda. Poți să-mi dai două din conturile de Facebook ale părinților?

Atunci, Marius mi-a trimis trei print screen-uri, unul dintre ele arăta așa, este vorba despre mama lui Răzvan și Ștefi. Celelalte două sunt la fel de grăitoare și ele.

– Suficient! Mi a făcut plăcere, Marius! Dacă mai e ceva, o să mai deranjez.
– Și mie mi-a făcut plăcere, ne auzim!

– Stai! Încă ceva. Ce facem noi aici o să vadă mii de oameni, ce le-ai transmite? I-ai ruga ceva?

– Mi-aș dori ca oamenii în general să fie mai receptivi la ‘strigătul’ celor care au anumite nevoi, să nu se grăbeasca să îi judece! Mi-aș mai dori ca românii să realizeze că dacă suntem uniți, putem ‘muta munții din loc’ 😊

O, da, sigur că putem! Pentru ei. Pe pagina INFORMAȚII IN UK sau oricum altcumva.

EMI – 6 ani. „Epidermoliză buloasă distrofică. Principala problemă este la piele, care i se desprinde foarte ușor, rănile grave sunt în general la mânuțe, coate, genunchi, piciorușele de la gleznă în jos, unele degețele sunt lipite și fără unghii. Apoi, dantura este afectată foarte rău. Esofagul la fel, de aceea tot ce poate mânca i se pisează cât mai mărunt. Există și repercursiuni ale bolii, afectarea vederii, căderea părului, mânuțele devin ca niște cioturi, cancer de piele, nu trec de 30 de ani în general, dar un lucru îl știu sigur: acolo sus este un Dumnezeu mare și la El nimic nu este imposibil!”

ȘTEFANIA – 1.6 ani. „Mă numesc Alina, sunt mama a doi îngerași, Ștefania 1 anișor și Eduard 10 anișori. Anul trecut, după ce am născut fetița, care suferă de sindrom malformatic, malformații la cap, față, piept și piciorușul stâng, având nevoie de operații, tratament și recuperare, soțul m-a gonit de acasă, lăsându-mi varianta de ales, el sau micuța. Am ales să-mi iau puiul și să plec. Momentan, stau la o soră, care locuiește cu soțul, fiica și mama mea. Fetița tocmai a fost operată la cap de craniostenoză , plagiocefalie anterioară pe partea stângă. Mai are nevoie de intervenții chirurgicale la față, nas, ochi, care necesită internare și tratament plus kinetoterapie. Tatăl micuților nu mă ajută cu absolut nimic, nu-i sună, nu-i vede.”

RĂZVAN – 9 ani. „Tetrapareza spastică formă gravă – întârziere Pshico-lalică formă gravă. QI-20, Epilepsie Simptomatică, Dependent de însoțitor.”

ANDREEA – 4 ani. „Andreea a fost un copil perfect sănătos, până acum 1 an și 8 luni, în martie 2016, când tatăl ei a fost nevoit să o aducă de urgență la Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic București. Boala ei, o tumoare malignă a țesuturilor moi, a debutat brusc, extinzându-se rapid la nas, gât și ochiul drept. A început de urgență un tratament agresiv și de lungă durată cu citostatice și radioterapie. După aproape doi ani, tumora s-a retras, dar recent au apărut altele, din nefericire, la ochiul stâng și la creier. Fetița este iar în spital pentru cure și mai agresive de chimioterapie”

Aceasta a fost povestea pe care am vrut să o spun mai departe, pentru că este una specială. E o poveste cu îngeri: Emi, Ștefania, Răzvan și Andreea!

Iar deasupra lor, cu aripile larg deschise, întru noblețe divină, Marius! Un român simplu, din Coventry.

„Știi când mă simt inutil? În momentul în care văd atât de multă suferință într-un corp atât de micuț și nu pot face nimic”

Marius Simionică. Pagina de Facebook ‘INFORMATII IN UK’

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Daniel Șendre

Fost jurnalist la Gazeta Sporturilor şi colaborator al Academiei Caţavencu, cu o experienţă acumulată în presă de peste 10 ani, experienţă pe care o pun acum în slujba cititorilor BlitzNews Magazine. Cu responsabilitate şi drag.