Traian Băsescu nu-l menajează pe Iohannis după numirea Vioricăi Dăncilă ca premier

Sursă foto: flux24.ro

Traian Băsescu a venit cu două propuneri pentru poziția de prim-ministru, după demisia lui Mihai Tudose

Traian Băsescu îl acuză pe Klaus Iohannis că a ales cea mai comodă soluție pentru sine prin acceptarea propunerii PSD-ului a Vioricăi Dăncilă în funcția de premier.

Fostul președinte al țării a continuat atacurile și la adresa lui Liviu Dragnea, pe care continuă să-l ironizeze cu apelativul „Daddy”. Traian Băsescu a oferit 12 motive pentru care cei ce au beneficiat de mărirea salariilor, a pensiilor și a ajutoarelor sociale le este mai greu în prezent decât înainte de măriri.

Printre aceste motive, Băsescu a menționat inflația de peste 3%, deprecierea monedei naționale, creșterea Robor și a prețului gazelor și carburantului. Fostul președinte consideră că „în aceste condiții este evident că PSD–ul lui Daddy este incapabil să gestioneze în favoarea românilor chiar si o creştere economică robustă generată de conjuctura economică din Uniunea Europeana.”

Traian Băsescu a precizat că i-a propus președintelui Iohannis două variante de premier, plecând de la premisa că PSD-ul este incapabilă de guvernare. Cele două propuneri ale lui Băsescu au fost Siegfried Mureșan și Eugen Tomac.

„Din păcate, preşedintele a ales cea mai comodă soluţie pentru domnia sa desemnând-o pe teleormăneanca Viorica Vasilica Dăncilă, spre bucuria lui Daddy”, a punctat Traian Băsescu.

Mai jos puteți citi postarea integrală a fostului președinte al țării:

Comentarii

DISTRIBUIȚI