Viața mai puțin cunoscută a lui Mayweather

Chiar dacă epatează în fața camerei, pugilistul maschează mai multe suferințe.

Atunci când este în fața camerei, Mayweather pare clovnul perfect. Este dispus să facă orice pentru a ieși în evidență. Unii se distrează pe seama lui, alții îl urăsc pentru comportamentul afișat. Considerat de mulți cel mai bun boxer “pound per pound” din istorie, Floyd a trăit și multe momente traumatizante. Când era copil, Floyd s-a trezit cu un pistol în fața ochilor. Tatăl acestuia, traficant de droguri la acea vreme, era amenințat chiar de unchiul lui Floyd jr. Într-un gest de lașitate, Floyd senior l-a luat în brațe pe fiul său pentru a se proteja. Mayweather recunoaște în momentele de sinceritate că nu a avut copilărie. Tatăl său a fost un adevărat tiran, construindu-i un program de armată. Era modul prin care acesta dorea să își îndeplinească visul de a deveni campion mondial. “Când avea 1 an îl dusesem deja la sală. I-am pus de atunci mănușile în mână. Nu este niciun accident că Floyd este cine este astăzi. Este fiul meu în primul rând”, este concepția lui Floyd Mayweather senior.

Familie de boxeri

Atât Floyd Mayweather sr. cât și frații acestuia, Roger și Jeff, au un trecut pugilistic. De altfel, Roger si Jeff au fost chiar și campioni mondiali la categoriile lor, singurul care nu a reușit această performanță fiind chiar tatăl lui Floyd. Și astfel, toate nemulțumirile sale s-au răsfrânt asupra lui Floyd. Cariera tatălui s-a schimbat dramatic chiar la momentul descris mai sus, atunci când verișorul său a țintit în cele din urmă spre picior și a fost la un pas să îi încheie cariera, chiar dacă a mai intrat de câteva ori în ring. Seniorul și-a dedicat ulterior toată energia pentru a-l face campion mondial pe fiul său. Relația lor părea însă că s-a deteriorat iremediabil în urmă cu câțiva ani, atunci când între cei doi a și izbucnit un scandal monstru în sala de antrenamente.

Fuga din ring are o explicație

Deși mulți îl consideră un laș și nu apreciază stilul său de a boxa, Floyd Mayweather are motivele sale pentru care de multe ori părea că evită lupta. Unul dintre ele este și motivul pentru care s-a retras. Roger Mayweather, unchiul lui Floyd și fratele cu cele mai multe reușite în box din familia Mayweather, a intrat în ring de 72 de ori, fiind un pugilist foarte ofensiv. Astăzi acesta este doar o umbră a omului care era, având traume cerebrale și suferind deja de „dementia pugilistica”. Bolile cauzate de box sunt un subiect tabu și în prezent.


Roger Mayweather

Floyd era decis să se retragă chiar după meciul cu Berto, iar următoarea întâmplare i-a întărit convingerile. Cu câteva zile înainte de luptă, în mijlocul unei zile toride de vară, Roger Mayweather a plecat de acasă îmbrăcat într-un costum gros și a fost găsit dupa 10 ore plimbându-se nedumerit pe străzile din Las Vegas. Nu mai știa unde era. Floyd a acceptat ulterior lupta cu McGregor, fiind convins însă de faptul că riscurile erau minime. De altfel, Roger a fost mulți ani antrenorul lui Floyd, dar acesta l-a schimbat tocmai din cauza stilului său ofensiv, care îl expunea riscurilor, preferând în finalul carierei să se lase din nou pe mâinile tatălui său, un antrenor foarte bun, dar mult mai defensiv în abordare.

Nu îl chema Mayweather!

Floyd, care de altfel și-a schimbat numele din Sinclair în Mayweather, a dorit ca înainte să își încheie cariera să își repare și relația cu tatăl său. Împăcarea extrem de emoționantă s-a petrecut înaintea ultimei reprize cu Berto, al 49-lea meci din cariera lui Floyd. Campionul mondial nu a mai vrut să asculte indicațiile acestuia și a ținut un monolog de câteva secunde: “Ascultă-mă puțin. Mi-am analizat toată cariera…Tot ce m-ai învățat din prima zi, nu voi uita niciodată.” Surprins, tatăl a încercat să îi atragă atenția campionului să nu își piardă concentrarea și să își asume riscuri inutile în ultima repriză. Floyd s-a ridicat însă hotărât, s-a uitat în ochii lui și a plusat: “Stai liniștit, am grijă de tine. Te iubesc. Îmi iubesc tatăl!”

“Dacă făceam vreo greșeală în sala de antrenamente când eram copil tatăl meu mă înjura, mă lovea, mă hăituia. Eram sigur că nu voi greși din nou”

                                              Floyd Mayweather

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Adrian Bucur

Absolvent de Jurnalism și Drept, mi-am petrecut tinerețea în redacția Gazetei Sporturilor din Timișoara, după ce primii pași în presă i-am făcut la Ziua și TVR. După o pauză de câțiva ani, am ajuns la concluzia că prima dragoste nu se poate uita și am decis să revin pe baricade.